O nouă lovitură pentru Elena Lasconi în scandalul cu fiica ei! Cum a reacționat edilul din Câmpulung Muscel după ce a aflat că Oana are relații și cu femei. Câștigătoarea Masterchef nu s-a mai putut abține.
Elena Lasconi este primarul din Câmpulung Muscel, din partea USR. Fosta câștigătoare de la Masterchef a fost exclusă de pe listele pentru alegerile europarlamentare din 2024 după ce a declarat că a votat „da” la referendumul iniţiat în anul 2018 de Coaliţia pentru Familie. După această lovitură, Elena Lasconi a fost implicată într-un scandal de proporții cu fiica ei Oana.
Oana Lasconi a atacat-o public pe mama sa pentru că a votat „da” la referendumul pentru Familie. Aceasta și-a arătat dezgustul față de gândirea mamei sale despre întreaga comunitate LGBTQ+. De curând, Elena Lasconi a aflat de orientarea sexuală a fiicei sal ți nu a fost cea mai încântată de ceea ce a auzit.
Edilul din Câmpulung Muscel a dezbătut acest subiect în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D.
„Vreau să știu dacă știați că fiica dumneavoastră e membră a comunității LGBTQ+. V-ați sacrificat fiica pe altarul politicii?“, a fost întrebarea adresată de Denise Rifai.
„Nu știam…nu m-am așteptat nici în cele mai cumplite coșmaruri la chestia asta, după o viață în care muncești de-ți sar capacele. Nu m-am așteptat nici în cele mai cumplite coșmaruri și nu doresc nici măcar membrilor PNL, despre care am spus că sunt „răul“, să li se întâmple așa ceva cu copiii lor. Este îngrozitor. Două zile nu am putut să mă ridic din pat.
Nu am știut, nu am urmărit-o pe Instagram. Eu vorbesc cu ea, de cele mai multe ori am vorbit despre relații cu bărbați. Mai mult de atât nu vreau să vorbesc despre Oana. Este copilul meu, indiferent ce ar face și ce ar zice. Va rămâne copilul meu. Nu vreau să mai scot lucruri la suprafață pentru că voi redeschide telenovela și nu are niciun sens pentru mine. E un subiect închis. Fata mea este fata mea și va rămâne fata mea, așa cum e ea.“, a mărturisit Elena Lasconi.
Mai mult, fosta jurnalistă de la Pro TV a povestit prin ce momente cumplite a trecut. Cearta cu Oana a afectat-o extrem de tare. Se pare că acestea s-au împăcat, dar Elenei Lasconi nu i-a fost atât de ușor.
„Da…! Două zile am bolit. Pur și simplu nu am avut putere să mă ridic în picioare. Mă trezeam la 14:00 – 15:00 și plângeam în hohote. Nu mai știam de ce plâng, la un moment dat. Bineînțeles că treci prin toate stările, mai întâi te cerți, apoi te împaci, încerci să găsești un dialog, să vezi unde era problema, să îți dai răspunsuri la cât mai multe întrebări.
Nu vreau să vorbesc mai multe despre relația mea cu Oana, dar sunt OK cu ea, suntem OK, mamă și fiică. Poate că cei care se uită la televizor au rețeta părinților perfecți, a copiilor perfecți, a relațiilor perfecte sau a politicianului perfect. Eh, iată că eu sunt vulnerabilă, iar vulnerabilitatea înseamnă iubire, empatie, iertare și foarte multe lucruri. Înseamnă curaj și să-ți asumi lucruri.
Dacă nu aș fi vulnerabilă nu aș ști să iubesc. Doar dacă ești vulnerabil ai curajul să-i spui partenerului „te iubesc“, în condițiile în care ar putea să plece fără preaviz, oricând. Nu îți garantează nimeni vreodată că relația aia va fi pentru totdeauna.
Tot timpul am fost mândră de fiica mea. E o fată foarte deșteaptă și super conectată la tot ce se întâmplă în lume. Știe o grămadă de lucruri, e foarte inteligentă și sunt foarte mândră de ea“, a spus Elena Lasconi despre relația pe care o are acum cu fiica sa.
Citește și: „E O LECȚIE DESTUL DE DURĂ PENTRU MINE”. OANA LASCONI A REVENIT ȘI A SPUS CE A ÎNVĂȚAT DIN ACEST SCANDAL